baterii-autoCa orice piesa care face parte din sistemele principale ale masinii si bateria ajunge sa se uzeze la un moment dat. Uzura bateriei nu se poate vedea cu ochiul liber in prima faza insa se poate „simti” in timpul sofatului. Lumina de la faruri poate sa nu mai fie asa de puternica, cea de pe bord poate avea aceleasi probleme de intensitate, iar raspunsul senzorilor care depind de partea electrica nu va mai fi acelasi. Bateria trebuie inlocuita la timp, inainte ca uzura sa fie mult prea mare, astfel incat siguranta la volan si calitatea sofatului sa nu fie afectate.

Bateriile auto se pot uza sau defecta din mai multe motive. In primul rand vorbim de sulfatarea lenta, adica de prezenta unor depuneri de sulfat de plumb pe placile aculumatorului, care nu se mai dizolva in electrolit. Suprafetele de contact dintre placi si electrolit scad, capacitatea bateriei e mult diminuata si trebuie inlocuita obligatoriu. In al doilea rand, bateria poate avea probleme de functionare si atunci cand se porneste prea des, ca in cazul taxiurilor, solicitarea pe baterie creste, incarcarea este partiala mai mereu. In al treilea rand, bateria se poate „duce” si daca nu o incarci la timp si o uiti in aceasta stare-aici apare sulfatarea lenta accelerata. In al patrulea rand, bateria se uzeaza rapid si daca apar socuri si vibratii, in timpul mersului cu viteza, dar si ciclurile de incarcare si descarcare prea dese. In al cincilea rand uzura mai apare si din cauza descarcarilor exagerate cand electrolitul e format doar din apa-iarna apa ingheata, electrolitul ingheata si el, urmand sa apara umflarea si fisurarea carcasei si a placilor. Cand bateria ajunge sa fie uzata trebuie sa o inlocuiesti cu una in genul acestora de la vrumauto.ro, achizitionate online la preturi mici.

Bateriile auto cumparate online sunt de buna calitate, se livreaza rapid, se potrivesc pe orice tip de masina, au puteri si polaritati diferite, orice informatii suplimentare se pot afla in urma unei documentari online sau de la consilierii-specialisti ai firmei care vinde bateriile. Poti gasi in magazinele online baterii in genul acestora, cu garantie si montaj gratuit in service autorizat, cu timp de functionare mult mai mare datorita tehnologiilor moderne de productie. Toate produsele sunt testate si verificate inainte de livrare, ofertele sunt suficient de bogate pentru a gasi mereu cele mai bune variante de baterii, potrivite pentru masina.


citeste tot

dragonRusia. Atunci cand crezi foarte mult in ceva, de pilda ca esti dragon, te poti numi dragon oriunde doresti. Poti sa te prezinti cum vrei, dar nu poti sa ii obligi pe cei din fata ta sa iti accepte personalitatea scoasa in evidenta. In Rusia lucrurile sunt diferite. Aici te poti identifica ca orice etnie doresti, chiar daca nu exista. Tinerii se identifica cu elfii si hobbitii, cei mai in varsta se opresc doar la martieni. Orice scriu, Biroul de Recensamant ia de buna si nu are nicio problema. Pe de o parte a fost si bine pentru ca oamenii se simt acum chiar liberi in totalitate, nimeni nu le mai impune aproape nimic, asa ca fiecare se poate simti bine in pielea sa.


citeste tot

Slabeste in sesiune, cum oare?

capsule-pentru-slabitA slabi este poate cel mai dificil obiectiv pe care ti l-ai putea propune. Iti trebuie o vointa de fier, un sistem nervos foarte bun si foarte multa ambitie. Alaturi de aceste elemente mai ai nevoie si de sustinere din partea celor dragi, de un regim alimentar variat si echilibrat, fara grasimi si carbohidrati, fara fast-food si alte tipuri de alimente mult prea procesate. Sa slabesti sanatos, asta ar trebui sa fie obiectivul tau. Sa slabesti nu inseamna sa nu mananci deloc, inseamna sa stii cum sa variezi ceea ce mananci si ce anume sa incluzi in meniul zilnic. Mai inseamna sa poti sa distingi intre ceva ce ti-ar putea face rau si ceva care ar fi potrivit pentru silueta ta.

Pierderea kilogramelor in plus se realizeaza de obicei pe o perioada foarte lunga de timp, ceea ce ai reusit sa obtii intr-o saptamana poate sa se naruie intr-o singura seara cand nu te mai poti abtine si consumi alimente interzise. Ca sa slabesti rapid si natural ai nevoie insa si  de capsule pentru slabit. Cu ingrediente naturale si substante care actioneaza asupra depunerilor de grasime, pastilele pentru slabit rapid sunt o metoda foarte populara in randul celor care vor sa poata purta orice imbracaminte. Avantajele unor capsule pentru slabit tin de lipsa efectelor adverse, de asocierea lor cu un regim variat, excluzand infometarea, de efectele lor imediate, de remodelarea eficienta a aspectului fizic, de mentinerea unui nivel optim al energiei pentru o zi intreaga. Capsulele pentru slabit rapid reduc pofta de mancare, induc senzatia de satietate, pot fi inlocuitori foarte buni ai pastilelor sintetice, reduc absorbtia carbohidratilor si accelereaza arderea de grasimi.

Administrarea pastilelor se face inainte de masa de obicei, acestea actioneaza pe tot parcursul zilei, kilogramele in plus sunt date jos in timp record, iar silueta este una de invidiat la final. Pastilele pentru slabit rapid se gasesc online la preturi foarte bune, se livreaza prin curierat, pot fi incluse in orice regim de slabit, actioneaza fara sa provoace efecte adverse si sunt bine tolerate de organism. Slabitul este de acum mult mai simplu cu acest tip de pastile, ele trebuie luate conform recomandarilor unui medic nutritionist si nu trebuie depasita doza zilnica.


citeste tot

reputatie-onlineCa si in offline, unde luptam pe toate planurile sa avem o reputatie cat mai buna si o imagine impecabila, si in online reputatia se obtine destul de greu, insa e si mai greu de mentinut. Reputatia online nu se refera doar la prezenta pe Facebook si calitatea ei, la volumul de link-uri care trimit spre site si la calitatea lor, la numarul de postari de calitate si la cei care apar in ele. Reputatia online influenteaza direct vanzarile, numarul celor care devin clienti, dar si calitatea celor care ajung sa aiba legatura cu un brand sau cu o afacere.

Managementul reputatiei online este termenul care defineste toate actiunile pri care se influenteaza si se controleaza reputatia obtinuta in online. Pentru mentinerea reputatiei online trebuie sa ne uitam cu atentie la ce se intampla pe retelele de socializare, ce fel sunt interactiunile, ce fel de public s-a configurat si ce dinamica a avut din punct de vedere al conturarii sale in timp. De asemenea managementul reputatiei online tine si de cresterea vizibilitatii si a increderii afacerii, in afacerea ta, de protejarea afacerii de atacurile de imagine, deosebit de periculoase mai ales in online. Pe de alta parte mentinerea reputatiei online poate contribui si la refacerea imaginii in cazul in care aceasta a fost „patata” de concurenta sau de unele actiuni ale celor din subordinea firmei aflate la inceput de drum. Ca sa iti dai seama daca ai probleme de imagine in online e suficient pentru inceput sa dai o simpla cautare dupa numele tau sau al companiei. Da, e posibil ca managementul reputatiei online sa se aplice si la nivel personal.

Reputatia online se mentine mereu in limite normale prin controlul comentariilor negative, postarilor pe forumuri, prin eliminarea continutului negativ returnat la cautarile dupa cuvinte cheie care au legatura cu brandul companiei, monitorizarea permanenta a dinamicii online in raport cu postarile si imaginea construita in online prin toate modalitatile posibile. Este nevoie de timp si de foarte multe resurse alocate unei astfel de operatiuni, de fiecare data cand vrei sa incepi un astfel de proces ar fi bine sa apelezi la o firma specializata, cu experienta si personal calificat pentru a avea rezultate foarte bune la final si un control sporit asupra campaniei demarate.


citeste tot

Inghetata reactiva

inghetata-reactivaLick Me I’m Delicios este o firma din Anglia care ofera cabine de gastronomie moleculara pentru evenimente corporate. Se poate face inghetata pe baza de nitrogen lichid, vapori comestibili. In 2013 compania a creeat un nou produs care nu a fost privit cu ochi buni la inceput. Impreuna cu niste biologi chinezi compania a dezvoltat inghetata care lumineaza in intuneric.

Ideea este ca nu veti vedea inghetata noaptea, dar pe masura ce lingeti din crema inghetata ea va straluci din ce in ce mai tare. Ingredientul de baza este proteina din meduzele bioluminiscente, care straluceste in prezenta acidului din saliva. Desi are culoare foarte intensa a unor deseuri nucleare, produsul se poate consuma in siguranta. Fiecare portie costa 225 de dolari asta pentru ca proteina este foarte scumpa.


citeste tot


© Studentisme.ro Blog