Zilele amare ale unui student

Cand esti singur simti cum se inghesuie in tine urma ultimului om drag. N-am mai avut sentimentul asta de goliciune de vreo cinci ani, doar ca de data asta totul a fost invers. Eh! Poate a venit si vremea ca roata sa se invarta, sa lase peste mine urmele de cauciuc rece, care iti inunda toate straturile spiritului. E ca si cand te-ai privi in oglinda si totul sta sters, se uita-n tine, rade, timpul nu s-a scurs, nimic nu s-a mai intamplat parca de atunci.

Numai ca de data asta nu eu sunt cel care sta asteptand fumul sa curga, nu eu sunt cel de sus, care se oglindeste in geamul incetosat, nu eu sunt cel care ascunde un zambet sub ochii incercanati, nu eu sunt cel care sta si asteapta sa curga kilometri in van, in drum, in asfalt, in munti, purtat de pasii destinului, ai timpului, ai vietii.

Luna rade la norii zilei, ciorile se amesteca cu porumbeii, apa curge din asfalt in sus, pescarusii zbiara de pe zidul imparatilor. E atmosfera din Sibiu, o dimineata sumbra cand mama pleaca din mica vizita ce trebuia prelungita de Paste, insa deciziile au fost rasturnate. Pacat! Ar fi putut sta mai mult de doua zile si asa nu mai simteam golul amarnic care pare sa nu mai ia sfarsit, decat poate in cazul unei reintoarceri mitice la origini. Dar de data asta nici macar nu am sansa sa inchid ochii si sa ma scufund in somn repede ca sa uit prostia asta de melodrama care-mi umbla prin vene. Anxietate! Frica in fata timpului, durerea in fata spatiului. Am viata asta si dorinta de a arata ca voi fi mereu mai bun ca ieri, dar uite cum cad. Reusesc sa cad si cu fiecare prabusire simt cum nu mai ajung pe treapta pe care ma pozitionam cu atata fatarnicie, in fata celor slabi. Izolare! Luminile ies din mine ca si dintr-o grota cu gauri marunte si ramane, incet, singur, intunericul, nimic nu mai e decat un vid, parca greata, panica… mai pui un strop de cuie ruginite si iese omul, vindecator de iubire.

Da! Omul te vindeca de iubire. Te face sa nu o mai vrei, te face sa o uiti, poate chiar sa o ignori, pentru ca omul in nestiinta lui in fata misticismului te trimite catre cele mai urate stari care devin lame pentru vene cand nu ai o replica, cand nu ai un cuvant pe care sa-l poti scoate prin gura inclestata de deziluzii. Terapie solitara! Tranchilizant pentru suflet. Si uite asa din cer, cazi in siguranta pe pamant. aici totul e plictis, e banal, de aici nu mai stii ce sa faci doar ii lasi pe toti sa treaca prin tine, pe langa tine, pe deasupra ta, pe sub tine. Se strica balanta, incepe haosul, se asterne peste noi cenusa neagra, se sparg timpane, se indoaie buze, se sfarma unghii si se transforma in meduze. Cand simti ca mai e doar un fir de magie de care atarna totul tau, ce faci?! ce mai poti sa faci?! Cazi in siguranta pe pamant!

Si Cioran a trait clipe asemanatoare, numai ca el plecat fiind prea departe, a prins drumul catre abstract al vietii sale. Sa speram ca singuratatea studentului in alt oras nu ma va agasa prea mult timp…

 

FacebookGoogle+Twitter

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


© Studentisme.ro Blog